Un minor de 14 ani, reținut pentru cel puțin șase jafuri. Ce riscă adolescentul

Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost reținut de oamenii legii, fiind bănuit de comiterea unui şir de jafuri stradale şi escrocherii. Pagubele evaluate de către victime ar fi de aproximativ 20.000 lei.

Un minor de 14 ani, reținut pentru cel puțin șase jafuri. Ce riscă adolescentul
(Foto: politiacapitalei.md)

Potrivit forțelor de ordine, minorul nu avea loc permanent de trai şi se află în grija rudelor. Anterior, acesta a fost plasat de mai multe ori în centrele de plasament temporar pentru copii, de unde ulterior fugea.

Bănuitul ar fi fost implicat în cel puţin şase jafuri, mai spun oamenii legii. De obicei, el deposeda potenţialele victime doar de telefoane mobile, după care dispărea într-o direcţie necunoscută.

Victimele - două femei de 34 şi respectiv, 64 de ani, precum şi patru minori cu vârste cuprinse între 11 ani şi 15 ani, le-au comunicat polițiștilor că ar fi fost jefuiţi pe stradă sau în momentul când intrau în lift.

Acesta ar fi vândut bunurile sustrase la preţuri simbolice.

Suspectul riscă o amendă în mărime de la 11.000 la 17.000 lei sau închisoare de la doi la cinci ani.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.