Noi detalii despre perchezițiile de la Min. Finanțelor: A fost dispusă alocarea sumei de 15 mil.de lei din fondul de rezervă al Guvernului

Patru persoane au fost reţinute în cadrul operaţiunii de azi. Este vorba despre un viceministru, Maria Cărăuș, din cadrul Ministerului Finanţelor şi 3 oameni de afaceri.

Noi detalii despre perchezițiile de la Min. Finanțelor: A fost dispusă alocarea sumei de 15 mil.de lei din fondul de rezervă al Guvernului
(Foto: deschide.md)

Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada august 2017 - prezent, unul dintre viceminiştrii Finanţelor, a dispus alocarea sumei de 15 000 000 lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Instituţiei medico-sanitare publice ”Spitalul Clinic Republican”. Potrivit oamenilor legii, dânsa ar fi încercat să convingă persoane din conducerea spitalului că transferul acestor bani depinde exclusiv de  decizia ei, iar pentru ca spitalul să beneficieze de suma menţionată, trebuie să i se ofere o recompensă.

De asemenea, funcţionara ar mai fi promis că poate favoriza alocarea suplimentară a unei sume similare pentru lucrările de reparaţie şi renovare a instituţiei, decizia urmând a fi luată în perioada septembrie-octombrie 2017 când se va rectifica bugetul.

De asemenea, în comunicatul celor de la CNA, se mai spune că viceministra Finanţelor i-ar fi cerut reprezentantului Spitalului Clinic Republican să favorizeze reprezentanţii unor companii din domeniul construcţiilor la licitaţia publică ce urma să aibă loc pe 11 octombrie 2017.

În schimbul desemnării acestora drept câştigători, demnitarul i-ar fi promis reprezentantului instituţiei o recompensă de 5 la sută din suma alocată, iar 5 procente i-ar fi revenit ei.

Legislaţia în vigoare prevede  de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.