Ghenadie Brega, dat în căutare națională: Nu s-a prezentat la organul de urmărire penală

În legătură declarațiile recente a lui Ghenadie Brega, Inspectoratul General al Poliției vine cu precizări.

Ghenadie Brega, dat în căutare națională: Nu s-a prezentat la organul de urmărire penală
(Foto: UNIMEDIA)

„Cetățeanul Gh. Brega are calitatea de învinuit pe cauză penală pornită în baza art. 287 alin.1Cod Penal al RM „Huliganism”. Precizăm,  la 19 ianuarie 2017, cetățeanul Gh. Brega, în timp ce se afla în incinta preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43 mun. Chișinău a manifestat un comportament neadecvat și l-a agresat fizic pe vicepretorul instituției. Cauza se afla în investigare pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs și eventualele încadrări juridice”, se arată în comunicatul poliției.

Oamenii legii spun că, deoarece la nenumărate chemări prin citații formulate în conformitate cu legea, Brega nu s-a prezentat la organul de urmărire penală, a fost  anunțat în căutare. Aceasta este o  măsură prevăzută de lege și este aplicată oricărui cetățean care refuză să dea curs citațiilor legale. 

„Totodată, subliniem că toate adresările care ne-au fost transmise de avocatul  cetățeanului Gh. Brega, au fost examinate în termen cu înștiințarea ulterioară în scris a solicitantului”, au conchis forțele de ordine. 

UNIMEDIA amintește că jurnalistul Ghenadie Brega a cerut azil politic în Islanda, deoarece crede că în Republica Moldova viața sa este în pericol.

"Subsemnatul, Ghenadie Brega, mă declar îngrijorat de presiunile la care sunt supus de către autoritățile Republicii Moldova în legătură cu activitatea mea de jurnalist. Deoarece există bănuieli rezonabile că libertatea și chiar viața mea este în pericol în Republica Moldova, am cerut azil politic în Islanda", a declarat jurnalistul.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.