(foto) La Comrat s-a desfășurat „Ziua Vinului 2016”

În data de 6 noiembrie, orașul Comrat a găzduit Festivalul „Ziua Vinului 2016” („Gagauz Șarap Yortusu”). Evenimentul a fost organizat de Administrația UTA Găgăuzia cu susținerea  semnificativă a Oficiului Național al Viei și Vinului, pentru al treilea an consecutiv acesta fiind desfășurat sub brandul național vinicol „Vinul Moldovei.

O legendă vie”. Scopul principal al evenimentului este de a familiariza consumatorii cu producătorii autohtoni și de a populariza vinurile de calitate din Găgăuzia. 

(foto) La Comrat s-a desfășurat „Ziua Vinului 2016”
(Foto: ONVV)

La ceremonia oficială de deschidere a Festivalului au participat mai mulți oficiali de rang înalt, atât din țară cât și de peste hotare, printre care vice-premierul Turciei, Yıldırım Tuğrul Türkeş, viceguvernatorulorașului Sankt-Petersburg, Victor Movcean, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al RM, Eduard Grama, vicespeakerul Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc.

Eduard Grama, ministrul Agriculturii și al Industriei Alimentare: „Industria vinicolă din Găgăuzia are o contribuție importantă la vinificația Republicii Moldova. Ne bucurăm că localnicii și oaspeți de peste hotarele țării, prezenți la acest eveniment, apreciază la justa valoare Vinul Moldovei, acest produs al mândriei naționale.”  

Gheorghe Arpentin, directorul ONVV: „Ziua Națională a Vinului este marcată în toată țara, iar în UTA Găgăuzia vinul este celebrat în cadrul Festivalul  „Gagauz Șarap Yortusu”. Aceasta este o bună ocazie de a demonstra că vinificatorii din partea de sud a țării fac niște vinuri de calitate, care merită să ne reprezinte țara peste hotare. De aceea, Oficiul Național al Viei și Vinului susține și participă activ la promovarea brandului de țară Vinul Moldovei.

La festivalul din acest an au participat mai multe companii locale, dar și din toată țara, printre care: Tartcomvin, Bulgary Winery, Vinuri de Comrat, Bostavan, Jemciujina, Tomai-Vinex, Barza Albă, Cricova, Kazayak-Vin, Dionis Club, Vinăria din Vale, Chateau Vartely.

Vinăriile din partea de sud a țării au participat la concursul dedicat vinurilor din regiune.

Juriul a examinat mai multe probe de vin și a premiat cei mai buni vinificatori cu premii speciale.  În acest an, fabrica de vinuri „Tomai-Vinex” s-a ales cu cele mai multe distinciții: Grand Prix-ul Festivalului Vinului în Găgăuzia și premiul tradițional - un butoi de stejar pentru vin.

Programul festivalului a inclus  degustări de vinuri din recolta nouă, master-class-uri de gătit bucate naționale și locale, muzică tradițională și un program de divertisment amplu. Totodată, la festival au participat reprezentanții comunităților care locuiesc pe teritoriul Găgăuziei cu standuri separate la care au prezentat diferite meșteșuguri locale și bucate specifice zonei.

„Ziua Vinului” este sărbătorită în fiecare an la Comrat, în prima duminică a lunii noiembrie.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în sectorul vitivinicol.

Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.