(foto) Explozie la Paris în faţa biroului ataşatului militar iordanian

O motocicletă a explodat, miercuri, în faţa biroului ataşatului militar iordanian din Paris, însă autorităţile franceze şi cele iordaniene au precizat că încă nu sunt clare cauzele exploziei, informează The Independent, citat de mediafax.ro.

(foto) Explozie la Paris în faţa biroului ataşatului militar iordanian
(Foto: Guliver / GettyImages)

Poliţia franceză investighează incidentul, ce a avut loc azi dimineaţa în faţa biroului ataşatului militar iordanian din Paris. Până în acest moment, Poliţia nu a făcut nicio precizare cu privire la existenţa unor victime.

Abdallah Alolaimat, angajat al Ambasadei Iordaniene din Paris, a declarat că încă nu este clar dacă au fost oameni răniţi în urma deflagraţiei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iordanian de Externe, citat Agenţia de presă iordaniană Petra, a declarat că explozia a produs daune minore autovehiculelor parcate în faţa clădirii.

Un oficial al Ambasadei iordaniene a declarat pentru Reuters că este de părere că biroul ataşatului militar iordanian nu a fost vizat de vreun atac. ”O motocicletă a explodat în faţa clădirii unde se află biroul ataşatului militar iordanian. Poliţia a demarat o anchetă. Nu pare să fie un act intenţionat”, a declarat oficialul iordanian.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.