(doc) Igor Dodon a oferit 16 distincții de stat cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Profesorului. Cu această ocazie, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a oferit distincții de stat la 16 profesori.

În această ordine de idei, menționăm că la patru li s-a conferit distincția „Ordinul de Onoare”, altora trei li s-a oferit ordinul „Gloria muncii” și respectiv Medalia „Meritul Civic” a fost acordată la opt cadre didactice.

(doc) Igor Dodon a oferit 16 distincții de stat cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului
(Foto: Igor Dodon/facebook)

În cadrul aceleiași postări, Igor Dodon a adresat și un mesaj de felicitare tuturor profesorilor.

În conținutul mesajului, acesta își manifestă admirația și considerația pentru responsabila misiune ce  revine profesorului în activitatea sa zilnică  de a modela oameni, caractere și destine.

 „Cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățămînt adresez pedagogilor calde felicitări împreună cu întreaga admirație și considerație pentru responsabila misiune ce Vă revine de a modela oameni, caractere și destine.Anume dvs. faceți un lucru enorm, poate chiar cel mai important - educați noua generație. Pentru mulți copii, sunteți nu a doua casă, ci chiar prima. Educația de calitate trebuie să fie prioritate națională nu doar pe hîrtie dar și în fapte”, se spune în felicitare.

 Amintim că în mai multe țări, Ziua profesorului este destinată a fi ziua specială de apreciere a cadrelor didactice. În unele dintre ele ziua este sărbătorită la sfârșitul săptămânii, în timp ce în altele este celebrată într-o zi lucrătoare. Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an pe 5 octombrie.

Lista cadrelor didactice care au fost onorate cu distincții a fost atașată într-o postare pe pagina oficială de facebook a președintelui.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.