Alexei Repede, AOAMP: Continuăm acţiunile de relansare a agriculturii din țară. Am lansat oficial proiectul Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Moldova

În continuarea activităţilor întreprinse până acum şi ţinând cont de sectoarele prioritare pentru Republica Moldova, la data de 28 septembrie, anul curent, la Bucureşti, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, AOAMP în frunte cu preşedintele Alexei Repede în parteneriat cu Federaţia Naţională PRO AGRO, România,  reprezentat de preşedintele Emil Dumitru au lansat în comun cu Federaţia Naţională a Fermierilor din Republica Moldova proiectul “Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Republica Moldova”. 

Alexei Repede, AOAMP: Continuăm acţiunile de relansare a agriculturii din țară. Am lansat oficial proiectul Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Moldova
(Foto: ufmr.eu)

Reprezentanţii organizaţiilor au semnalat faptul că în domeniul agricol s-ar fi putut realiza multe proiecte, Republica Moldova având un potenţial agricol imens. Din păcate, până la momentul actual, conducerea R. Moldova a neglijat sectorul, lăsând să se degradeze întregul lanţ de producţie – de la utilajele de prelucrare a pământului până la valorificarea produselor autohtone pe pieţele externe.  Viitorii lideri, cei care vor veni la conducere vor trebui să îşi asume responsabilitatea pentru a valorifica potenţialul agricol moldovenesc.

Pe lângă promovarea cooperării transfrontaliere a fermierilor din Republica Moldova şi România, proiectul are drept scop valorificarea oportunităţilor de investiţii în agricultură.  Pentru salvarea sectorului agricol din R.Moldova, identificarea şi utilizarea eficientă a proiectelor investiţionale în agricultură este extrem de necesară.

Proiectul “Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Republica Moldova” include acţiuni care vor contribui la realizarea obiectivelor precum

impulsionarea interacţiunii antreprenorilor din sectorul agricol pentru identificarea promelelor şi soluţiilor comune în cadrul Forumului Trasfrontalier UFMR – Uniunea Fermierilor din Moldova şi România.

De asemenea, prin intermediul proiectului se va asigura promovarea transfrontalieră a fermierilor şi a bunelor practici prin intermediul platformei comune de comunicare online – www.ufmr.eu.

Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă promovarea produselor agricole autohtone şi facilitarea accesului la piaţă de desfacere europeană cât şi creşterea potenţialului de cercetare, dezvoltare şi inovare a sectorului agricol.

Astfel, în luna noiembrie, la Chişinău, va fi organizat Forumul Agricol Transfrontalier UFMR – Uniunea Fermierilor din Moldova şi România. În cadrul evenimentului, un număr de circa 100 de fermieri (25 din România, 75 din R. Moldova), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor din România şi R. Moldova vor aborda împreună provocările sectorului agroalimentar.

În vederea facilitării cooperării, participanţii la forum vor avea tematici diferite de activitate. Acestea vor fi formate în funcţie de  sectoarele prioritare identificate: Vitivinicol; Fructe şi legume; Cereale şi oleaginoase; Zootehnie (bovine, ovine, păsări, porcine, peste, albine); Industrie alimentară şi promovarea produselor; Tineri antreprenori. Grupurile de lucru vor defini pentru fiecare sector cele mai importante probleme şi vor identifica soluţii fezabile pentru diminuarea acestora, cu acţiuni concrete definite pe termen scurt, precum şi obiective pe termen mediu.

Mai mult, în cadrul proiectului “Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Republica Moldova” fi creată şi lansată prima platforma comună pentru promovarea şi cooperarea agricultorilor din Republica Moldova şi România – www.ufmr.eu Uniunea Fermierilor din Republica.



P.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.