Protest marți, în fața Consiliului Superior al Magistraturii: Jurnaliștii vor protesta față de noul Regulament de publicare a hotărârilor judecătorești

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar putea vota marţi, 10 octombrie, Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti pe Portalul naţional al instanţelor de judecată. 

Mai mulţi jurnalişti şi activiştii civici anunţă că vor protesta marţi, la şedinţa CSM. 

Protest marți, în fața Consiliului Superior al Magistraturii: Jurnaliștii vor protesta față de noul Regulament de publicare a hotărârilor judecătorești
poză simbol (Foto: UNIMEDIA)

Potrivit Regulamentului, "jurnaliștii, avocații și toți cei interesați vor trebui să solicite acces la hotărârile de judecată în baza unor solicitări oficiale, depuse în scris, în care vor trebui să probeze necesitatea informației", explică portalul anticoruptie.md.

Autorităţile insistă pe depersonalizarea hotărârilor judecătoreşti, dar propun o altă soluție și anumă, o bază de date separată, pe care utilizatorii o pot acces, introducând, de fiecare dată o adresa de email și o parolă. "Unii jurişti sugerează că propunerea este riscantă pentru că, de exemplu, în cazul jurnaliştilor le-ar putea fi monitorizată activitatea", mai informează anticoruptie.md.

"Noi nu putem accepta această bătaie de joc. Marți, ora 9.00, jurnaliștii cărora le pasă, reprezentanții societății civile și toți cei care își doresc o justiție transparentă vom ieși să protestăm în fața Consiliului Superior al Magistraturii", a scris pe facebook jurnalista Mariana Rață.

Unii jurnaliști, spre exemplu, califică acest Regulament drept o tentativă de a limita accesul la informație.

La moment, o decizie de judecată poate fi găsită prin numărul dosarului examinat de o instanță, la categoria agenda ședințelor de pe site-ul instanțelor de judecată.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.